Dar nu am vrut să cred
Așa că azi, ușor, ușor…
Eu mi te scot din piept.
Ce tare doare această rupere din mine,
Să dau deoparte din făptura mea,
Să rup, să scot imaginea cu tine,
Durerea, vreau s-o iei când vei pleca.
Nu vreau să îmi aduc aminte,
Această rupere de noi,
Dar vreau să am în gând și-n minte,
Începuturile noastre -n doi…
E trist când vezi că inima-ți e frântă,
În mii de bucățele de oglinzi,
Ce-odată tu, îți oglindeai în ele,
Iubirea și speranța dintr-un vis.
Și pleacă…chiar te rog sa pleci,
Îmi e de-ajuns această joacă,
Și care din tăceri, cuvinte reci,
A ajuns să nu-mi mai placă.
Vreau să te asigur că a fost frumos,
Și acele clipe minunate împreună,
M-au ridicat și-au cules de jos,
Că te iubeam, râzând ca o nebună.
Știu că ai fost acolo mai mereu,
În aventura mea prin viață,
Iar timpul ce-a trecut mai greu,
Eu aș fi vrut să-ți fiu în brațe.
Dar a fost bine și așa…
În mintea mea, doar existând,
Iubirea ce nu mi-ai putut da,
Decât un chip frumos în gând.
Tu m-ai făcut să fiu, ce nu am fost,
Un zâmbet pe o față împietrită,
Mi-ai dat scânteia ce-a aprins,
Acea iubire ne-mplinită…
Veți spune-acum că e păcat,
Să plâng iubirea asta fără rost,
Dar eu în ea m-am cufundat,
Iar inima mi-am dat-o, ca și cost.
Eu vreau sa pleci, dar să rămâi cu mine,
Eu te trimit, dar vreau să te întorci,
Te fugăresc, dar vin spre tine alergând,
Te scot din viața mea, dar nu din gând…
Și din iubirile efemere și eterne,
Ce se perindă pe pământ,
A mea, să fie una dintre ele,
Cu lacrimi și durere pe mormânt…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu