Să mergem la o crâșmă în oraș,
Unde să ne încânte, iar, cobzarul,
Cu-n cântec vechi, pentru îndrăgostiți.
Nu-i bai, că ziua ne găsește,
Pe străzile pustii și reci,
Tu mă săruți pe frunte cu dulceață
Și mergem fluierând aceleași melodii.
Lumina ce derivă din sufletele noastre,
Ne face să plutim ca niște îngerași,
Eu caut mâna ta, ca punct de sprijin,
Tu gura mea, să mă săruți mai pătimaș.
Suntem străini prin lume, în acest vechi oraș,
Dar tot ce mai contează, e doar că ne iubim,
După atâtea zile, ce au format mulți ani,
Noi suntem fericirea născută din dorința,
De-a fi în viața asta, cei mai îndrăgostiți.














































































Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu