Astăzi, sigur, mergi la film,
Mâine asculți operetă
Și apoi, doar jazz și blues.
Fără tot ce ne înconjoară,
Fără artiști și actori,
N-am simți eternitatea,
Ce-i ascunsă într-un rol.
Te imaginezi, tu, oare,
Stând într-un cătun retras,
Fără să ai nicio carte,
Fără telefon, pick-up?
Omul e făcut să fie: sociabil, curios,
Să vorbească, să privească, să asculte neîncetat,
Nu doar tril de păsărele și albinele ce vin,
Să polenizeze floarea, ce salută soarele.
Într-o lume ce e lume și îi place să trăiască,
Omul se asociază, caută prietenii,
Își clădește temelia pentru casă și copii,
Căci doar e actor, chiar dacă, nu are o diplomă.
Și cum s-a deschis cortina, chiar în ziua cu pricina,
Când planete minunate, fost-au toate adunate
Să descrie un trigon și o axă de destin,
N-aveai cum ca să tragi chiulul, căci așa s-a scris romanul.
Fiecare om pornește, mai așa, în patru labe,
Învață, apoi, să meargă, să vorbească, să priceapă,
Nu e as din prima clipă, nici nu vrea să se grăbească,
Intră-n rolul său sublim, fără să aibă sufleor.
Zi de zi el se îmbracă și dezbracă repetat,
Având roluri diferite de la o oră la alta:
Fii și mamă, și soție, tată, soț, copil și câte...
Multe altele ce țin: de profesii, meserii.
Tot ce mișcă și trăiește are parte de iubire,
De un răsărit al vieții, de o rampă și-un apus,
Ce aduce iar cortina să își împlinească țelul,
De a fi o trambulină pentru rolul următor.














































































Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu