Gânduri

Când iubim totul e perfect, e sublim, e fascinant...e atrăgător și ne ține legați prin sentimente, uneori de neînțeles. Puterea iubirii este mare și duală, aș zice. Pe de-o parte te face fericit, iți dă energie, te face să visezi, te ajută să vezi frumosul în toate, iți dă elanul necesar să urci acest munte numit IUBIRE și te face orb la toate asperitățile întâlnite în cale. Ca orice munte, însă, iubirea are și coborâș, când cețurile încep să se împrăștie, când elanul scade, peisajul se lasă văzut mai bine, sentimentele se limpezesc, începi să vezi ce n-ai văzut la urcuș, inima nu mai bate atât de puternic și ai timp să vezi toate amănuntele care ți-au scăpat atunci când te grăbeai să ajungi pe culme. Când omul se află în momentele hotărâtoare ale vieții, nu-l mai conduce rațiunea ;ea arată doar alternativele. Direcția finală o dă inima. Doar inima dă ghieș la urcuș și tot ea plânge la coborâș...și asta e valabil pentru ambii parteneri. Totul e să nu ne pierdem speranța și cât putem să vedem frumosul în cei de lângă noi, deoarece în fiecare găsim ceva mister, ceva interesant, ceva de apreciat, ceva ce merită iubit. Sigur că omul e o ființă greu de mulțumit, o ființă ce caută mereu perfecțiunea. Nu o va găsi niciodată, dar asta nu-l împiedecă s-o caute.