!doctype>
Despre mine...
Despre mine, spun că sunt un om bun, dar asta o spun eu, din punctul meu de vedere și așa cum eu mă cunosc… Dacă stai de vorbă cu alții, vor avea păreri și opinii diferite și asta pentru că m-am purtat cu fiecare în parte într-un alt mod, așa cum caracterul lor mi-a dictat! Nu avem cum să avem aceleași opinii, ar însemna că nu suntem capabili să ne decidem soarta! Trebuie să fie ceva care să contravină modului tău de a fi! Chiar și atunci când dai dreptate, tot e ceva ce parcă altfel ar fi trebuit făcut! Și e bine să-ți spui opinia, să nu taci, pentru că și tu faci parte din lume! Am tăcut mult timp, din când în când o mai fac, însă învăț acum să spun orice, chiar de nu e pe plac… Învăț să întreb, atunci când ceva nu-mi dă pace și să mă bucur de clipele de liniște oferite de brațe iubitoare! Poate că nu sunt visul acela de femeie perfectă și nu-mi doresc acel ideal intangibil, însă sunt eu, o simplă femeie cu gânduri efemere, care știe ce este și a ajuns să se accepte și să facă pact cu sine, pentru o viață liniștită! Nu, nu sunt nici divă, nici top model, nici o minte strălucită, nici fără de păcate… sunt doar un om printre oameni, fără a ieși în evidență cu nimic! Dacă la un moment dat, crezi că poți face ce vrei cu viața ta, vine o clipă și te dă peste cap și-ți spune că nu ai dreptate și că pentru a face ce vrei, trebuie să fii împăcat cu tine, abia atunci vei înțelege ce înseamnă a trăi după cum îți dictează alții sau după cum simți tu! Despre ce spun alții… contează prea puțin, despre ce crezi tu, face diferența! Părerile oamenilor despre tine, se schimbă în funcție de nevoi… Nu mai fi pentru o zi, acel prezent permanent și vei înțelege ce vreau să spun… Deci, contează ce crezi tu despre tine, că ești!
Aș vrea să știu cât să mor până când m-oi îndura să mă îngrop sub alte amintiri... aș vrea să știu cât să trăiesc ca să pot vreodată să uit de mine... aș vrea să știu cât să aștept până când voi jeli moartea sufletului meu... aș vrea să știu cât să rabd să-mi vărs inima pe hârtie cu roșu alb... aș vrea să știu cât să plâng ca să uit de mine și de tot, și ce-am pierdut... aș vrea să știu cât să scriu până când cântecul meu va căpăta ultimul refren... aș vrea să știu cât să vreau... și aș vrea să știu cât să știu, și cât să mai aștept?...














































































Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu