Și grâul prin macii înfloriți,
În pom e lămâia bălaie,
Cu zeama cea acră-n priviri.
Gutuia ce stă la fereastră,
Să picure bruma pe ea,
Miroase ușor a dulceața,
Ce-i pusă pe untul gustos.
Și floarea ce chipu-și întoarce,
În zi luminoasă spre soare,
Se lasă presată la rece,
Să curgă uleiul la vale.
Pe câmp printre ierburi răzlețe,
Stau pepenii galbeni, crăpați
Și-n craterul care se vede,
Hărnicuțe albine-au intrat.
Se-apleacă spre sol obosite,
De-atâta belșug roditor,
Crengi impozante cu pere,
Mai mălăiețe ca oricând.
În apa care fierbe-n ibric,
Se scaldă florile de gălbenele,
Dornice să se infuzeze,
Ca să aducă oamenilor mângâiere.
Învăluit în alb-sticlos și lunecos,
Se-ascunde gălbenușul de găină,
Ce poartă-n el o viață ce n-a vrut,
Să se transforme în puiuț cu cioc și pene.
Se duc de-a dura mere golden parfumate,
Formând grămezi de aur prin livezi,
Apoi se lasă să fie așezate,
În mici lădițe ce pornesc spre piețe.
Se aseamănă cu luna printre stele,
Când soarele apune imediat,
Ascuns e fructul la banană,
În cojile pe care patinezi.
Pe cer este o roată mare,
Nu-i de căruță, ci de cașcaval,
Care nu trebuie mâncat,
Că-n bezna fără viață ne-am muta.
E galbenă frunza de vie
Și galben pământul de lut,
În om e Scânteia Divină,
Mai prețioasă decât tot aurul de pe Pământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu