Admirând încă odată, verdele pictat în frunze,
Mai privește peste umăr peste casele din vale,
Ar mai sta, dar cui să-i ceară, sau pe cine să acuze?
Învelește-mă în frunze, anotimp al nemuririi
Și mai lasă-mi flori pe luncă, lasă-mi crângul înverzit,
Toamnă cu miros de patimi, și amantă a iubirii,
Mai întârzie prin zare, că prea repede-ai venit.
O, tu vară, ai mai ispiti ursita, poate-ar fi mai răbdătoare,
Să te mai lase prin vii, ori prin galbene gutui,
Te-ar preface-ntr-un izvor, ori în piatră pe cărare,
Să nu poți a te jeli, ori toamna a mitui.
Dinspre răsărit, se știe că veni-va-n grabă toamna,
Se răsfrânge pe câmpii, precum e orânduirea,
Și prin floarea de lavandă, ce-o iubește orice doamnă
Îi zâmbește perfid verii,
anunțându-și deci, sosirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu