Tu s-o saluți, dar mâna nu i-o da,
Surâsul ei i-o clipă de-ncercare
Că poate, poate, te fură vraja sa.
Și n-o privi ca pe o floare rară
Ce-i râde soarelui pe boltă sus,
În clipa când în suflet se strecoară
Spre soare ea privește c-un apus.
Nu încerca s-o înțelegi, nu-i rostul,
Ar însemna să te-ntristezi un timp
În așa fel încât să-neci frumosul
Din sufletu-ți în tot ce-i negru gând
Și să te rătăcești pe căi ce-s pline
De lacrimi, suferință și de chin,
Iar de se-ntâmplă, la greu nu-i lângă tine
Decât credința-n Domnul, dar divin.
De întâlnești singurătatea-n cale,
Să fugi de ea ca de un lucru rău,
Nu te ucide, dar nu-i nici alinare,
E drumul către-al sufletului hău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu