Iar tu ești cuprinsă de-un dor necuprins.
Te pierzi în neștire prin noaptea impusă
De către o iubire ce este apusă!
Ești încă pierdută în toamna trecută,
O aspră redută-i durerea acută!
Tristețea te apasă și dorul nu trece,
Ființă frumoasă ai sufletul rece!
Simți timpul prin tine cum umblă coleric,
În jur sunt ruine și atâta întuneric,
Te simți vinovată și fără de vină
Cerșești resemnată puțină lumină!
Cenușă și scrum atât a rămas,
Iar viața oricum grăbită-i la pas,
Alungă tăcerea ce zace în cuvânt
Și lasă durerea să piară în mormânt!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu