Dac-aș putea m-aș reîntoarce-n zbor,
Căci simt cum plânge inima în mine
De-atâta chin și de atâta dor.
Nu-i nicăieri în lume ca acasă,
Oricât de greu, oricum ne e mai bine,
În nici un loc nu simți fiorul care,
Tulburător, îți freamătă în vine.
În munții tăi cu crestele în nouri,
Eternii paznici ai averii tale,
Ascuns-ai bogății nemăsurate
De ochii hoți ce ți-au ieșit în cale
Și în pădurile-ți întinse, cerbii,
Ca în povești se-adună la izvoare,
Ai ape dulci și râuri șerpuite
Ce clocotesc vărsându-se în mare.
Pe câmpuri nesfârșite curg în valuri
Bogate holde ce valsează-n vânt
Ș-n codrii tăi cu licăr de smaralde
Voioase păsări se întrec în cânt.
Iar limba ta cea dulce și suavă
E-aleanul ce se naște din iubire,
Comoară ce-au păstrat-o-n vers poeții
Ca nouă să ne-o lase moștenire.
În doine pus-ai dorurile toate
Zădărnicind a timpului uitare,
Din rădăcina care ți-a dat viață
Tu ne-ai hrănit, pe rând, pe fiecare.
La pieptul tău am cunoscut lumina,
Din graiul tău cuvintele-mi rostesc,
Pământul tău doresc să mă îngroape
Când va fi vremea să te părăsesc.
Ești cuibul unde sufletu-și așterne
Culcușul drag, ești dulce alinare,
Un colț de rai ce Domnul îl alese
,,Grădina Maicii”, de la țărm de mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu