înveșmântat în versuri albe,
ți-e poezia plânsă
și mută, și divină
dar nimănui nu-i pasă
de nu mai poți a scrie,
de muza ți-e albastră
și poate prea cuminte,
ori de mai rătăcești hai -hui
prin marea de cuvinte...
Tu știi s-asculți tăcerea
cu lacrimă cu tot
când suflete de ceară
mimează-n gând durerea...
Tu, colorează-ți tâmpla
în ruginiu, de toamnă
și nu lăsa uitarea
și colbul, și minciuna
să-ți tulbure cuvântul,
fii mândru ca o stâncă,
că-nțelepțești pământul...
Adună-te din hău
și spală-te, nebune,
cu apă de izvoare
să-ți fie versul lin,
chiar de ți-e drumul greu,
ești poate ostenit,
tu scrie-n nopți de Mai
la un pahar de vin,
de cer, de Dumnezeu,
de iarba și de ploi,
de toamnă și de noi
și fă-ți din asta rai...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu