și rănile-i erau adânci,
Ți-am fost un leac spre vindecare
și o cărare printre stânci.
Pe brațe te-am purtat o vreme,
făcându-mi loc prin mărăcini,
Spălând, cu lacrimile mele,
toate greșelile-ți… și vini.
La pieptul meu te-am strâns puternic,
cu-atâta drag te-am alintat
Încât și urma de durere
speram să ți-o fi alungat.
Din viața mea ți-am dat o parte
ca tu să supraviețuiești,
Mi-erai mai drag ca orice înger
din toate lumile cerești!
Chiar dacă inima din mine
simțeam bucăți cum se sfâșie,
N-am vrut să-i afli sângerarea,
am vrut să-ți fie bine ție!
Setea ți-am stins, în zori, cu rouă
și de pe buze te-am hrănit,
Eram atât de fericită
să te pot face fericit!
N-aș fi crezut nici o secundă,
( nu mă gândeam c-am să regret…)
C-am strâns, cu-atâta disperare,
un pui de viperă, la piept!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu