day - 00 month - 0000

Scrieri personale, eseuri, proză, versuri, povești adevărate și reflecții de suflet.

0%

Acum...

Acum ne arată că atașat fiind de lucrurile materiale, pierzi profunzimea emoțională și înălțarea spiritului, că atașarea te ancorează în teluric și nu mai poți să privești spre înălțimi.
Acum înțelegem că am atras aceeași vibrație ca cea pe care am emis-o.
Acum învățăm să ne ascultăm sufletul și că ascultarea ne disciplinează, ne face răbdători și ne responsabilizează. 
Acum ne dăm seama că abundența unor lucruri, chiar și rele, ne determină să nu le apreciem, dar absența lor ne trezește aprecierea. 
Acum ne învață să acordăm atenție sufletului și trupului, și să pricepem semnalele lor.
Acum ne apropiem de mintea noastră, dând naștere faptelor celor bune, dar și de inima noastră, dând naștere sentimentelor nobile.
Acum avem încredere doar în ziua de azi, căci mâine poate fi o păcăleală.
Acum pricepem că am alergat toată viața după avuții ca să constatăm că am fost tot timpul bogați, având viață. 
Acum înțelegem că ajutorul apare întotdeauna atunci când nu mai ai nicio speranță și că ajutorul nu întârzie niciodată, căci Dumnezeu veghează fiecare pas al nostru. Dar ajutorul te obligă la responsabilitatea de a deveni la rându-ți ajutor pentru altcineva. Că ajutorul nu are preț, însă dacă nu-l primești te poate costa, uneori, viața.
Acum binele poate fi asociat cu morala din viața privată a fiecăruia și cu etica din viața publică. Rezultă că trebuie să-ți păstrezi inima și acțiunile în spiritul binelui în orice context, menținând armonia și atitudinea fermă. 
Acum pricepem că boala slăbește forța trupului, dar întărește înmiit mărirea sufletului.
Acum am înțeles că atunci când înveți să trăiești numai în prezent, sufletul se înseninează. 
Acum avem sufletul și trupul mai liniștite, fiind lipsite de atâtea obiective ce trebuiau atinse, astfel ne descoperim și intrăm în contact cu Divinitatea. 
Acum învățăm să fim noi înșiși, căzând rând pe rând toate măștile și dezvelindu-l pe cel adevărat.
Acum apreciem clipa trăită, clipa pe care poți să o cuprinzi într-un unic clipit al pleoapei, dar care poate avea un impact major pentru întreaga viață.
Acum înțelegem mai bine că Dumnezeu le-a dăruit oamenilor membre superioare și inferioare, dar unii s-au născut cu aripi. 
Acum apreciem că darul cel mai prețios nu este cel pe care îl primești, ci cel pe care îl oferi.
Acum ne dăm seama că evoluția tehnologică, din ziua de azi, a condus la involuția sufletului.
Acum ne gândim la faptul că evenimentele omului nu sunt strict personale pentru că ele se produc numai în urma interacțiunii umane.
Acum medităm la fericire, căci fericirea este comoara din sufletul nostru, dar ca orice comoară...este ascunsă și-atunci trebuie să luăm lecții de arheologie de la bucuria adusă de fiecare clipă a noastră când am râs și ne-am simțit ușurați. Numai așa îndepărtăm bolovanii grijilor și neajunsurilor, și pătrundem în craterul în care se ascunde fericirea individuală; căci fericirea mea nu poate fi egală cu fericirea ta.
Acum iubirea deschide orice ușă, topește ghețarii inimii și dă aripi sufletului nostru, legându-l de speranță.
Acum te gândești mai profund la tine și constați că înainte de toate ai un nume care, deși e comun, te face unic. Atunci mergi dincolo de nume, dincolo de cei ce ți l-au ales, dincolo de neam și-ai să-ți cunoști adevărata zămislire care-i făcută dintr-o mare Iubire pentru OM.
Acum lumea este în schimbare, dar noi trebuie să rămânem aceleași ființe pline de iubire și dăruire, căci doar prin asta vom dăinui.
Acum lipește de inima ta timbrul Iubirii și trimit-o ca pe o scrisoare ce conține cuvinte de alinare și încurajare tuturor celor cu care interacționezi, și nu numai. Trimit-o întregului Univers.
Acum noi suntem salvatorii și salvații, prin faptul că ne ajutăm reciproc și, la rândul nostru, suntem ajutați de Dumnezeu, căci fără de El n-am putea avea niciunul dintre cele două atribute.
Acum nimic nu este întâmplător, ci totul se petrece conform planului Divin. Fiecare dintre noi este acolo unde trebuie să fie și interacționează cu oamenii deja prestabiliți pentru a fi întâlniți. Totul este un puzzle perfect.
Acum știm că orice situație a vieții este o ecuație cu mai multe necunoscute, numai că Dumnezeu este cel mai bun matematician și o va rezolva repede. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Aș vrea să știu cât să mor până când m-oi îndura să mă îngrop sub alte amintiri... aș vrea să știu cât să trăiesc ca să pot vreodată să uit de mine... aș vrea să știu cât să aștept până când voi jeli moartea sufletului meu... aș vrea să știu cât să rabd să-mi vărs inima pe hârtie cu roșu alb... aș vrea să știu cât să plâng ca să uit de mine și de tot, și ce-am pierdut... aș vrea să știu cât să scriu până când cântecul meu va căpăta ultimul refren... aș vrea să știu cât să vreau... și aș vrea să știu cât să știu, și cât să mai aștept?...

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Bine ai venit!
NURILUSA

BLOGUL LUI PETRE-VITAN

Fotografia mea
Dumnezeu nu trebuie să fie lângă mine, dar El este mereu în gândurile și în inima mea.
Flag Counter>
Statistici Blog
● Online acum: ...
📅 Vizite ieri: ...
📊 Luna aceasta: ...
🏆 Total vizite: ...
💖 Copyright © 2018 - ☙ Reflecții și metafore
💖 Powered by Reflecții și metafore ⋆⭒˚。⋆ Design by Ileana ⋆⭒˚。⋆