Să nu mă invitați la vreun banchet,
Am sărăcit dând dijmă fericirii,
E mult prea mare prețul pe bilet!
Cu ce mi-aș mai plăti acum intrarea?
În suflet numai praful a rămas,
Atât cât să îmi cumpăr disperarea
Lăsând-o vamă ultimului ceas.
Nu, nu regret că mor, căci suferința
Se va curma și-atunci îmi va fi bine,
Nu mă gândesc decât la neputința
De a-mi lua și inima cu mine…
Ea-mi va rămâne-n veci amanetată
Aceluia pe care l-a iubit,
Mi-a luat-o în bagaj ca pe-o cravată,
S-o-napoieze, nu a mai venit.
Și dublu-aș fi plătit răscumpărarea
Și înzecit, ca unui cămătar,
Zadarnică mi-a fost și așteptarea
Și suferința toată… În zadar…
Căci înapoi eu nu o voi primi-o
Și, fără ea, n-am cum să mai trăiesc..
Pe-o panglică de nor vă scriu ,,Adio!”,
Pe-o margine de cer…,,Vă părăsesc!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu