De obicei începe așa

Cineva vorbește, spune ceva ce ție nu-ți pasă deloc. Sau mergi pe jos, iar momentul este, să zicem, potrivit. Amintirea se strecoară mereu ca un hoț în noapte. Totuși, nu e unul dintre cei care îți răpesc timpul sau alte lucruri pe care nu le deții: e acolo să rămâi, să lași urme.

Poate fi orice detaliu: un sunet, un obiect, o voce care seamănă cu ea. Odată am întâlnit un miros în timp ce mă urcam în tren.

Apoi se deschide o explozie, nu mai ești, ești în altă parte, într-un trecut cu variații infinite, studiat nu cu ajutorul memoriei ci uitării.

Cu cât se întâmplă mai multe lucruri, cu atât aceste izbucniri devin inofensive, domesticite, minime. Într-o zi ajungi chiar să lași ușa deschisă, aproape pentru o provocare.

Nicio amintire nu te va mai potrivi.