Te-ndărătnicești degeaba s-o supui, căci n-ai să poți!
Cum nici, împingând trăsura, să urci dealul nu se poate,
Dacă ți-a fugit mârțoaga și-ai pierdut și două roți.
,,Ce-i al tău, ți-e scris în frunte!”, nu e-o vorbă oarecare,
Din vechime aruncată de bătrâni…ori fără rost,
De vrei să câștigi războiul cu-n toiag ce-l ții în mână,
Iartă-mă, în cazul ăsta, ori ești prea nebun, ori prost!
,,Dar ai liberul arbitru!”, îmi vei spune, ,,Poți alege!”,
,,Pentru ce-i de vină soarta dacă ai ales greșit?”
Însă-acestă libertate nu e, oare, doar o lesă
Ce-ți permite să te zbengui doar cât ți-este cuvenit?
Și tu, vesel, dai din coadă și te crezi buricul lumii,
Cine ești, nu îți mai pasă și puterea ți-o înfoi.
Dar stăpânul ține lesa și , când depășești măsura,
Imediat îți strânge coarda și te-aduce înapoi.
Toți pornim cântând prin viață, tuturora ni se pare
C-am venit pe astă lume să ne bucurăm de ea,
Prea puțini mai sunt aceia care văd sau pot pricepe
Că motivul e acela de-a-nvăța câte ceva.
Tema de-ai făcut-o bine, lecția de-ai însușit-o,
Jucăria cea dorită poate-ai s-o primești în dar,
Dacă nu, mai stai o tură, tot pe banca de rezervă,
Până-ți va intra în minte că pelinul e amar.
Nu îți spun să stai degeaba c-o să-ți pice-n gură para!
Doar să nu te-aștepți ca viața să îți dea tot ce-ți dorești!
Uneori, câte eforturi, câtă inimă ți-ai pune,
Oricât te-ai lupta cu soarta, de nu meriți, nu primești!
Nu ni-i dat să înțelegem pentru ce acestea toate!
Un elev prin școala vieții, chiar de nu e eminent,
Spiritul ți se înalță dac-ai învățat din lecții!
Iar, de nu, rămâi o loază, înc-o viață repetent!














































































Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu