Și viața însăși ce aduce viață,
Mai lasă-mi doar un ceas să te dezmierd
Și-apoi să plec în grabă către treabă.
Femeie, ce mă-mbeți fără să beau
Din cupe de șampanii și din țoiuri,
Îmi pui hotare vieții ce o am,
Dar inima din piept te venerează.
Femeie, mult îmi place să te-ating
Și părul tău să stea lipit de mine,
Mă pierd în ochii tăi ca-n labirint,
Găsind în ei doar pașnica Iubire.
Femeie, caut să-nțeleg...
Din ce țărână Dumnezeu m-a plămădit
Ca mai apoi să mi te dăruiască ?
Dar nu pricep de ce ești Infinit,
Iar eu, doar punctul ce te-așteaptă acasă.
Femeie, n-am cuvinte să îți spun
Ce mult însemni tu pentru mine,
Ți-aș dărui și luna de pe cer,
Dar tu te mulțumești cu crizanteme.
Femeie, lasă-mă să te iubesc,
Să îți șoptesc tandrețuri la ureche,
Coboară-ți mintea iar, ușor, în piept,
Să simt cum viața noastră clocotește.
Femeie, nu uita că te iubesc,
Chiar dacă timpu’ acesta e pe repede-nainte,
Nu este ceas ca eu să nu gândesc,
Că tu ești Universul vieții mele.
Femeie, Paradis și Rai,
Căci eu deja mă regăsesc în ele,
Îți voi cânta din strună și din nai,
Fiind Homerul tău pe veșnicie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu