Femeie, tu ești… nemurirea

Femeie ai ochii ca marea,

În suflet, pui toată visarea.

Sunt ziduri în tine și maluri,

Ești munte și mare cu valuri.

Ți-e inima stâncă de munte, 

Coroană cu lauri, pe frunte.

Ai trupul o iarbă-n câmpie,

Femeie mamă, plină de bucurie. 

Chiar, dacă-n suflet ai dramă,

În tine- ai gingășie de mamă.

Afrodita cu nopți de visare, 

În tine dai viată, ești Soare.

Ai sufletul leagăn de vise,

Femeie cu focuri nestinse.

Curg în tine râuri în șoapte,

Stingi setea și jarul în noapte.

Pe buze, stingi focuri, arsura,

În tine, vibrează-o natura.

Femeie, cu zâmbet de floare,

Iubire din zori pe răcoare.

Femeie cresc în tine doar flori, 

Când lumii, dai mii de fiori.

Rodește în tine sămânța,

În inimi sădești doar credința.

Femeie, ești întreaga natură,

În tine doar gingășie, nu ură.

Iubită de-o lumea întreagă,

Femeie ți-e gura de fragă.

Ești rugă la cer, fără vină,

Tu înger, femeie divină.

Rămâi mereu, dulcea femeie,

Magie, în corpul de Zee.

Rămâi, așa cum ți-e firea,

Femeie, tu ești… nemurirea.