Rămâne să avem în suflet soare
Și să ne bucurăm pentru pământ,
Că își primește apa necesară.
Păstrăm comportamentul adecvat
Și ținem toți umbrelele deschise,
Având și cizmele de cauciuc,
Ne-aventurăm prin bălțile formate.
Dar una peste alta este bine,
Căci roadele pământului ne sunt bogate,
S-avem de-acum mulți ani îmbelșugați
Și să muncim cu drag în orice clipă.
Nimic nu se compară cu natura,
Ce-și schimbă hainele cu ușurință,
Fiind atât de mândră de prezent,
Nu mai gândește nicio clipă la trecut.
Acum e toamnă peste sat și țară,
Dar mulți se mai gândesc la vara însorită
Și nici nu văd copacii desfrunziți,
Iar frunzele picate cu migală.
În galbenul ce-i luminos și vesel,
Cărămiziu și verde pe alocuri,
Se învelește, acum, pământul pentru noi,
Iar pomii goi... parcă înțeapă cerul.
Acesta nu mai e albastru,
S-a transformat în cenușiu,
Iar zecile de vrăbii zgribulite,
Sunt adunate pe un fir de telegraf.
Ele sunt mici și pricăjite,
Deși-s mai rezistente ca un om,
Căci vremea le-a călit cu un motiv,
Ca să reziste și printre nămeți.
Așadar... toamna chiar se pregătește,
Să-și tragă a sa cortină și să plece,
Mai sunt câteva zile până când,
Intrăm în luna lui Crăciun să celebrăm,
Frumosul dăruit de viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu