Și s-au luat la ceartă, cu iz de mahala,
Își spun cuvinte dure,
Că nu-ndrăznesc de față,
Să vin să le enumăr, că m-aș și rușina.
Dar care e problema, de or sculat tot satul!?
Nu știu cu exactitate, din ce s-or fi luat,
Că stau dup-o ulucă
Și nu prea înțeleg.
Pe semne că se-ntrec în cât sunt de utile,
Să întoarcă hotărârea ce omu’ ar vrea s-o ia,
Căci Poate nu renunță, la rolul său de vină,
Însă nici Dacă, n-ar vrea ca să cedeze,
Să fie el mai moale, în a influența.
Poate privește-n față,
Dacă merge-napoi,
Niciunul nu te lasă, să fii acum, aici,
Făcând exact ce-ți place,
Fără să te constrângi.
Într-un târziu, o liniște pustie, instant s-a așternut.
Crezând că au plecat, am și ieșit în stradă.
Când, pe un bolovan, sfârșiți de vlăguială,
Se tot îmbărbătau, că trec din nou la treabă.
Cum auzi urechea, așa o grozăvie,
Din trei mișcări m-apropii și-i vâr în buzunar.
Pe Poate îl transform în verb
Și-l vând în iarmaroc la tineri.
Nu cer decât un pol, atât, și am să-i și învăț,
Cum să îl folosească, pentru a reuși.
Cu Dacă, stau și mă gândesc,
Cum să îl pun un pic la treabă,
Îl fac să sune cum vreau eu,
În funcție de conjunctura, favorabilă.
Și-n târg o fost bătaie mare,
Pe Poate al meu, care să-l ia,
Numai că tinerii stăteau de-o parte,
Tot d’ăștia trecuți prin viață,
Au dat din coate, pentru-a apuca.
Am mai păstrat și eu pentru sămânță
Și l-am cuplat cu Dacă, să-i împac,
Ce-a rezultat o să vă placă sigur,
Că mult m-am chinuit, să îi împrietenesc:
Poate și cu Dacă se privesc în ochi,
Fac un pact cu viața care e Acum,
Și-i lasă pe oameni, mult mai joviali,
Fără de regrete, pentru ce n-a fost,
Fără ce-o să fie, tot gândind timid,
Se pune ștampila peste clipa sorții
Și începând de astăzi, spunem doar... prezent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu