În clipa în care ne-am văzut,
De-a ne cunoaște cât mai bine,
Să știm dacă ne potrivim.
Din vorbele alese cu mult tact,
Citând din clasici și contemporani,
Ne-am și imaginat ca doi școlari,
Ce stau în banca întâi, de la fereastră.
S-a strecurat în inimă scânteia,
Când părul răvășit de vânt
Ți-a scos în evidență ochii,
Un lung fior m-a dezechilibrat.
Culoarea lor fără egal,
Privirea mult pătrunzătoare,
M-au dezarmat într-un minut
Și am rămas fără suflare.
S-a strecurat în minte dragostea
Și din acel moment n-am mai știut,
Când este zi, când este noapte,
Fiind mai mult hipnotizat.
Purtam discuții mult laborioase,
Fără să ținem seama despre ce,
Nu mai conta cine avea dreptate,
Atâta timp cât ne priveam direct în ochi.
S-a strecurat tiptil iubirea
Și-a invadat Sufletul tot,
Făcându-l prizonier, dar fără vina,
De a fi încălcat vreun cod.
Bezmetic și fugar pentru a prinde clipe,
Cu un apus de soare sau de răsărit,
Te-ai transformat în paznic pentru stele,
Tot desenând pe foaie carul mic.
S-a strecurat și s-a băgat sub piele pasiunea,
Ivită din priviri și mângâieri,
Care îți dau curajul de-a fi sinceritatea pură,
Pe care niciodată, în alte ipostaze, n-ai cum s-o manifești.
S-a strecurat Iubirea printre oameni
Și-a tras semnalul de alarmă,
Ne-a luat, pe rând, la puricat,
Să vadă dacă am furat.
Un zâmbet pentru apropiere,
O îmbrățișare pentru încurajare,
Un mic sărut timid, pe un obraz,
Să-l iei ca amintire, după bun-rămas...
Și-n fine, multe altele a înșirat.
Și din atâția câți a controlat,
Foarte puțini a premiat,
Căci ceilalți, tot s-au eschivat,
Fiind cu treburi mult mai importante decât Ea.
S-a strecurat Iubirea printre nori
Și i-a rugat să o acapareze,
Iar ploaia care cade pe Pământ,
Să o cedeze roadelor acestuia.
Știind că mic și mare vor gusta,
Din orice poamă hrănitoare,
Cu fiecare bol îngurgitat,
Toți vor asimila, pe rând, IUBIREA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu