Scrisoare către Dumnezeu

Nu-ți scriu ca să Îți cer ceva, 

Încerc să nu mă plâng de toate cele

Ce îmi par, fără de înțeles și neumane,

Ci vreau doar sufletul să-l mai descătușez.

M-aplec spre foaia albă ce așteaptă,

S-o scrijelesc cu-n pix nemulțumit

C-a stat închis într-un sertar, de veacuri,

Căci azi tehnologia ne-a făcut roboți.

Se unduiesc agale litere mici de-o șchioapă

Sub degetele ce par încleștate,

Curg rând pe rând cuvinte ce nicicând,

N-au fost atât de bine ordonate.

Să scriu un Dragă, Doamne,

E mult prea simplu pentru Cel ce Ești,

Colosul care a făcut Lumea,

Cu tot ce vezi și ce nu vezi!

Mai bine-Ți spun Părinte, a toate câte sunt și-au fost,

Știi focul ce cuprinde a mea minte,

Prin gânduri și scenarii drept scântei,

Se-ncarcă al meu suflet cu povară.

Nu vreau să învinuiesc pe nimeni,

Încerc ca nici pe mine să mă cert,

Dar am un nod în gât de supărare

Și-o piatră grea pe umeri, astăzi port.

Am căutat sinceritatea radicală,

Căci știi ce mult urăsc minciuna, falsitatea,

Am spus, toți oamenilor, ce gândesc,

Iar ei m-au atacat în haită, pe la spate.

Ce pot să fac când sufletul iubește,

Orice făptură ce îi iese-n cale,

În ea tot investesc respect,

Însă la urmă, fără de regret, tot mă trădează.

Împart cu bucurie experiențe,

Lecții de viață pentru cine-mi cere

Un sfat, un zâmbet cât de mic,

Încerc s-aduc în ochii rătăciți, speranță.

N-o fac pentru favoruri imorale,

E un impuls imens, fără condiții,

Le pun în palme, celor ce mă întâlnesc,

Sufletul meu deschis precum o carte…

O folosesc pentru un scop și-apoi 

Totul se uită.

Minciuni, minciuni, în astă perioadă,

Am fost mințită de ființe dragi,

Pe care le-am ghidat pe drumul sorții

Și-apoi în ceață s-au evaporat.

Dorul de oameni îți dă aripi

Și îți înalță sufletul pe creste,

Însă în clipe de trădare, chiar fără habar,

Tot îi iubesc, dar zborul încetează.

Îți scriu Părinte, a toate câte sunt și-au fost,

Ca să îmi dai un mâine fără lacrimi,

Deși la început Ți-am zis că nu Îți cer,

Dar știu că Bunătatea Ta, mă iartă.

Scaldă-mi privirea în mărețul soare,

Șterge din gândul meu ce-i dureros,

Lasă-mi în inimă doar bucuria,

Că sunt a Ta ființă, născută

Din Iubirea ce mi-o porți.

Împacă-mă cu gândul meu umbros

Și luminează-l cu a Ta sclipire,

Făcându-l cioburi de cristal,

Ce se împrăștie prin vânt, până-n pustie.

Tot scriu și pixul obosește,

Dar degetele lungi, de-acum, sunt antrenate,

Un rând, o virgulă, un punct,

Așa se scrie viața ce-i trăită.

Îmi plec obrazul pe filele scrise

Și clocotesc ușor spre liniștire,

Mai picură o bobiță dintr-un ochi,

Dar simt o pace ce nu e terestră.

În astă stare, mă întind pe patul

Ce nu m-a odihnit de-atâta vreme

Și somnul care vine o s-aducă,

Speranța într-un mâine fără gânduri.