Un templu sacru

Timpul a trecut, iar noi doi suntem un templu sacru, unii oameni au ținut neapărat să intre în el cu vorbe urâte, minciuni, lăsând în urmă o dâră de noroi. Știu, a fost în trecut când bunica era fată...ceva din partea unui doi, însă când vezi...că nu e cale de întors și vezi că cei doi sunt bine, mergi mai departe străine! Din păcate unele femei cred că dacă un bărbat le ascultă povestea și le transmit prin cuvinte ceea ce ele își doresc, e ca și cum formează un cuplu. Total neadevărat, mai ales în virtual... Noi de ceva vreme ne-am acoperit ferestrele cu lacăte de nepătruns. Ei nu știu ceea ce noi simțim, nu știu câtă bunătate ascunzi tu. Ei nu știu câtă răbdare și calm se ascunde în mine. În fiecare seară sădim flori în noroiul adus de ei. Noi, ușor, ușor, curățăm toată răutatea vorbelor urâte, chiar dacă uneori inima sângerează. Și uite așa, încet, încet, lumina intră pe fereastră cu, culoarea adevărului. Dânsele nu știu că tu îmi ești zid și stâlp, iar eu îți sunt acoperiș. Doar noi doi știm prin câte am trecut pentru a construi fundația noastră proprie. La noi timpul nu există, e liniște, ne simțim în siguranță, zâmbim, ne vorbim în șoaptă, existăm doar noi doi.

Uneori, mulțumim chiar și acelora care ne fac rău, deoarece forțându-ne să schimbăm direcția, cunoaștem lumii mai bune.