Lumea în care trăim

Descopăr că omul adult și-a pierdut candoarea și inocența de copil. Am uitat să mai fim copii, ne-am îndepărtat de starea primordială de simplitate. Lumea se află într-o eră a tehnologizării. Într-un timp foarte scurt, omul a făcut reale descoperiri din punct de vedere , medical, științific etc. Dar din punct de vedere uman? Am făcut chiar un pas pe Lună, dar am făcut oare un pas înainte în a ne apropia de cei din jur, de a-i înțelege, de a-i accepta așa cum sunt, de a-i iubi sincer? Am zburat în spațiu, ne-am avântat cu curaj în alte universuri, dar suntem în siguranță aici pe Pământ? Am eradicat noi criminalitatea, violența, prejudecățile? S-au făcut multe descoperiri medicale în acest secol, dar paradoxal suntem mai bolnavi.

Vreau doar să evidențiez faptul că noi am regresat în ceea ce privește modul de a relaționa, de a simți. Odată cu lumea ne-am tehnologizat și noi, nu mai suntem apți de a căuta în forurile interioare și de a simți profund și pur. Poate că în unele aspecte am evoluat, însă în altele am involuat. Timpul s-a comprimat și împreună cu el și sentimentele noastre.

Privim mai mult în exterior și mai puțin în interior. Observ că un virus al superficialității a cuprins omenirea. Din nefericire, nu ne mai raportăm la partea lăuntrică, la șinele nostru, la suflet, ci la partea materială, vizibilă. Am devenit obsedați în ceea ce privește virușii, bacteriile care ar putea invada lumea și ar crea epidemii ucigătoare, adevărate pandemii. Și pe bună dreptate acest lucru e îngrijorător. Însă am trecut cu vederea un virus letal pentru sufletele noastre: virusul indiferenței și al neîncrederii.

Constat cu tristețe că iubirea a mulți oameni s-a răcit…iar în curând va îngheța dacă nu ne trezim conștiințele adormite. Acest virus al indiferenței e foarte subtil, se instalează fără să ne dăm seama în timp ce suntem prinși în vâltoarea lucrurilor și ne subminează valoarea umană, erodându-ne sufletul și pierzându-ne sâmburele divin.

Răul cel mai subtil pe care nu-l conștientizăm este lipsa de încredere. Mai întâi lipsa de încredere în noi și apoi în ceilalți. Nu mai avem încredere în capacitățile noastre, în ceea ce suntem noi. De fapt, nu mai încercăm să aflăm ”De ce existăm?”, ”Care este sensul vieții noastre? ””ș. a. m. d. Poate că mulți dintre noi ne-am pus astfel de întrebări, dar câți dintre noi am găsit răspunsuri satisfăcătoare în acest sens?

Pentru a găsi răspunsuri, trebuie să încetăm să le mai căutăm în exterior, ci în interior, să sondăm eul nostru, șinele nostru care are un potențial imens. În noi se află comori mărețe. Trebuie să fim conștienți de acest adevăr. Doar privind în noi, vom primi răspunsuri la întrebări cruciale pentru existența noastră.