M-ai adus pe astă lume ca să gust amarul tot!
Căci mi-ai dat noroi cu apă din paharul mult prea plin
Iar acum îmi torni în gură și o cupă cu venin...
Mai slăbește din strânsoare, mângâie-mă! N-o fi foc
Să te-nduri să-mi dai și mie o fărâmă de noroc!
Ce păcate amărâte sunt datoare să plătesc?
Ce-am greșit în altă viață, pentru ce mă chinuiesc?
Nu îți cer ca nemurirea să mi-o dai, nu sunt senilă
Să-mi doresc ce nu se poate, îți cer doar puțină milă!
Nu vreau titluri de noblețe, nici măriri, nu vreau avere,
Îmi doresc să simt în suflet doar un strop de mângâiere,
Să mă păsuiești o vreme de durere și necaz,
S-aibă timp să se usuce lacrimile pe obraz!
Nu râvnesc a-mi prinde-n plete nici o stea din carul mare,
Veșnicia tinereții nu ți-o cer ca pe-o favoare,
Vreau atât: să nu-mi faci rană dacă eu nu te rănesc,
Să nu lași să fiu lovită chiar de-acela ce-l iubesc!
Apără-mă tu de gura care azi mă biciuiește,
Ține-n frâu această ură care vezi că mă rănește
Ori, de-și sunt așa urâtă, cel mai bine-ar fi, socot,
Să mă dai pe mâna morții! Lasă-mă, că nu mai pot!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu