De când lumea și pământul, dragostea este una dintre temele principale ale literaturii universale. Ea este acea poveste străveche care ne aduce în inimi tristețe sau bucurii. Dragostea ne poate aduce speranța pe care am pierdut-o cândva, împlinire și o rază de soare în inimi. Dar dragostea străveche poate să aducă și tristețe, suferință și sentimentul dezamăgirii și al neputinței. O dragoste nouă poate fi începutul unei noi vieții. Deși, și ea poate deveni o dragoste străveche. Dragostea nouă este acea dragoste oarbă în care ți se pare că toate sunt mai bune: că cerul are o culoare mai aprinsă, că florile miros mai bine și că lumea este infinit mai bună. Deși cu toții cunoaștem ce este dragostea, ea ne aduce sentimente unice de fiecare dată pe care nu le vom uita foarte ușor.
Dragostea este singurul sentiment care te face să te simți în al 9-lea cer, te aruncă în cele mai adânci prăpăstii ale suferinței, și nu te ține niciodată în echilibru, însă viața fără dragoste ar fi lipsită de sens. Dragostea adevărată este exprimată prin iubire. Iubirea este cea mai mare necesitate a omului. De la naștere și până la moarte, oamenii se lupta pentru ea, înfloresc la căldura ei și se ofilesc, ba chiar mor în lipsa ei. S-au scris nenumărate cărți, cântece și poeme pe această temă. Dar nu întotdeauna s-a înțeles ce înseamnă ea cu adevărat. De fapt, acest cuvânt este atât de des folosit, încât pare să-și fi pierdut adevărata semnificație. Așa cum a scris Heinrich Heine și dragostea și iubirea pot fi povești străvechi, dar întotdeauna ne aduc ceva nou în inimile noastre.
Se spune că iubirea nu are definiție și nu se poate învăța, ea poate fi dăruită, primită, și cei care o caută o pot găsi și învăța! Iubirea poate fi înlocuită cu iubire pentru că altfel îi ia locul suferința…
Ce e dragostea , suflet curat ? Ce e iubirea? De ce să existe atâtea întrebări și nu trăiri cu adevărat …Simte un obraz cald în palma ta curată și vei înțelege când va închide ușor ochii că o lacrimă e ținută în frâu spre a nu ajunge către tine.
Bărbați ce vor să iubească și să fie iubiți , mândrii, prea mândrii pentru a da frâu liber unei lumini ce pentru noi femeile e ca o aripă-n zbor, lumina ce poate să vină de pretutindeni și de nicăieri .
Pruncii la sânul mamei ce țipa de dor și de foame, tac în momentul în care sunt mângâiați cu căldură …și dragoste, te privesc chiar de nu văd , te simt când iubești .
Dragostea nu e nouă, iubirea nu e niciodată nouă, cu ea ne naștem, cu ea sau născut și se vor naște generații de-a rândul ,e darul ce-l oferim și-l primim o dată cu viața .Un zâmbet chinuit atât de ușor se transformă în unul senin atunci când știi să-l iubești , tu știi să iubești ..arată ce știi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu