brodate-n cărămiziu
toamna
asemeni unei doamne
îmbrăţişându-mi sufletul
zglobiu
devenind un punct de sprijin…
Totu-n jur se schimbă
sălbaticii cai ai timpului
în voie
prin ținutul meu se plimbă
și-ntr-o secundă
lumea
ce-o știam devine alta…
Am început să trăiesc
ceea ce vreau să iau cu mine
toamna fericirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu