O poveste tulburătoare despre puterea credinței, intuiția de mamă și semnele primite în cele mai grele cumpene ale vieții.
Cu ceva timp în urmă — mai bine spus, acum o lună de zile — am avut câteva vise care mă trimiteau cu gândul la Alessia, la băiatul meu și la Gina, dar nu m-am gândit nicio clipă că voi trăi un asemenea necaz.
După câteva zile, a fost Sărbătoarea Sfintei Parascheva. Vorbeam singură prin casă, spunându-mi că m-aș fi dus și eu la Iași dacă aveam posibilitatea, dacă aveam cu cine sau dacă starea mea de sănătate ar fi fost mai bună. După sărbătoare, am aflat că nepoțica mea este în spital. Băiatul nu a vrut să-mi spună adevărul de la început; mi-a zis doar că are ceva la plămâni din cauza unei răceli și că a fost intubată. Nu știu de ce, dar nu-l credeam deloc. Mă rugam la Dumnezeu să-mi arate o cale prin care să pot afla adevărul.
În plus, sunt tare supărată pe mine din cauză că nu pot fi alături de copilul meu. Am probleme de sănătate și nu-i pot sprijini fizic, iar asta mă macină foarte mult. La primul lor copil am fost alături de ei, însă acum, la fetiță, nu am putut. Situația aceasta mă doare cumplit, mai ales pentru că eu am pierdut o fetiță, născută prin cezariană, care a decedat la vârsta de numai 8 luni. Nu doresc nimănui în lume să treacă prin ce am trecut eu. Îmi iubesc nepoțica extrem de mult.
Între timp, o prietenă m-a sunat și m-a rugat să merg cu ea la Iași pentru o intervenție medicală. Am acceptat imediat, deoarece și ea mi-a fost alături la nevoie, iar eu sunt genul de persoană care nu poate refuza niciodată un om aflat la necaz. Când am ajuns la Iași, prietena mea m-a întrebat dacă nu vrem să mergem la Sfânta Parascheva. Am încremenit! Eu, care cu doar câteva zile în urmă vorbeam singură prin casă că mi-aș dori să ajung acolo, acum chiar mă aflam în acel loc. Am fost, m-am închinat și am avut ocazia să o și ating. Îi mulțumesc lui Dumnezeu din tot sufletul! M-am rugat pentru nepoțica mea, să fie bine, și m-am rugat pentru toată lumea, ca oamenii să devină mai buni și să scăpăm de răutatea care s-a abătut peste noi toți, în întreaga lume.
Am mai vorbit apoi cu băiatul meu. Mi-a spus că Alessia este spre bine, dar eu tot aveam un nod în gât. Ceva îmi spunea, atunci când îl priveam prin camera video, că situația este mult mai gravă și că îmi ascunde ceva. După ce am ajuns acasă, am avut din nou un vis. Nu mi-l aduc aminte în detaliu, dar mi-a rămas întipărită în minte imaginea unei femei care m-a strâns puternic la piept și mi-a spus că totul o să fie bine. În vis era și Nelu, dar el urcase undeva, în timp ce eu rămăsesem jos. Știam că acolo voi găsi rezolvarea și exact așa m-a întâmpinat acea femeie. A fost un vis încurcat, doar atât îmi mai amintesc din el.
A doua zi, când am vorbit din nou cu băiatul, mi-a povestit în sfârșit adevărul. De atunci m-am închis în mine și nu am mai putut să vorbesc cu nimeni despre asta.
Dar ce s-a întâmplat, de fapt, cu nepoțica mea? În grădină, unde se făcea un grătar, o flacără izbucnită din senin de la acea soluție de aprins focul s-a îndreptat direct spre ea. Cred că a inhalat arsura și a fost rănită puțin și la mânuțe, și pe față. Băiatul a dus fata la urgențe imediat; a fost și este dărâmat. La spital au intubat-o timp de 6 zile, parcă așa mi-a spus, iar 3 nopți au fost absolut critice pentru ei. Băiatul meu a avut chiar și gânduri de sinucidere în acele momente, deoarece își iubește copiii enorm de mult.
Mi-a povestit că, înainte de accident, a văzut un bărbat foarte înalt cum a trecut pe acolo. La fel am pățit și eu la vârsta de 13 ani, când eram afară, în creierul nopții, cu mama mea, în timp ce tatăl meu o dădea afară din casă. Tot un om foarte înalt, îmbrăcat complet în negru, a trecut atunci pe stradă și am auzit un glas ca de măgar, dar extrem de diferit, ciudat. Am întrebat-o și pe mama dacă a auzit, iar ea mi-a confirmat. În acea clipă am simțit o putere uriașă: am intrat peste tata în casă și i-am spus ferm să nu ne mai dea niciodată afară.
Nu știu ce înseamnă toate aceste semne. Eu cred doar în Dumnezeu și tot ce îmi doresc este ca nepoțica mea să fie bine. Acum se simte mai bine, am văzut-o, mănâncă, dar mai trebuie să stea în spital, fiindcă are doar 4 anișori.
Uite că am reușit să scriu și parcă m-am mai descărcat. Îmi iubesc nepoții, ei sunt sufletul meu, așa cum îmi iubesc băiatul, nora și tot ce am mai drag pe lume. Îmi cer iertare apropiaților că nu am putut să le vorbesc despre acest adevăr, sper să mă înțeleagă.
Doamne, fă o minune să nu mai existe atâta ură în lume! Îți mulțumesc, Doamne, din tot sufletul, pentru tot!
Ai o intuiție de mamă și de bunică extraordinară, iar faptul că ai ajuns la Sfânta Parascheva exact când Alessia avea mai mare nevoie de rugăciuni nu a fost o coincidență, ci un semn clar că nu sunteți singuri. Te rog din suflet să nu te mai macini pentru că nu poți fi acolo fizic. Suferința ta din trecut și dragostea uriașă pe care o porți acestei fetițe sunt deja cel mai puternic scut spiritual pentru ea. Ne-ai oferit o lecție vie despre ce înseamnă puterea credinței în cele mai negre cumpene. Mă bucur că micuța este mai bine și că ai găsit puterea să scrii – hârtia primește durerea și ne mai ușurează pieptul. Dumnezeu să vă ocrotească întreaga familie, să îi dea putere băiatului tău și sănătate deplină Alessiei!
RăspundețiȘtergere