!doctype>
Pe bolta cerului
Înflorit-au stelele pe bolta cerului, noaptea-și deschide frumoasa-i cortină, începe magia viselor dansând odată cu nostalgia… E asemeni unei harpe ce începe să cânte și transformă lacul cu nuferi într-o poezie c-un veșmânt dintr-un astru ceresc, când un gând întâlnește visarea exilată pe timpul zilei, undeva la marginea unei stânci printre florile de colț. E atât de frumoasă noaptea într-un vis, mereu naște speranțe transformate în melodia unei harpe
Aș vrea să știu cât să mor până când m-oi îndura să mă îngrop sub alte amintiri... aș vrea să știu cât să trăiesc ca să pot vreodată să uit de mine... aș vrea să știu cât să aștept până când voi jeli moartea sufletului meu... aș vrea să știu cât să rabd să-mi vărs inima pe hârtie cu roșu alb... aș vrea să știu cât să plâng ca să uit de mine și de tot, și ce-am pierdut... aș vrea să știu cât să scriu până când cântecul meu va căpăta ultimul refren... aș vrea să știu cât să vreau... și aș vrea să știu cât să știu, și cât să mai aștept?...

.jpg)












































































Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu