!doctype>
Realitatea trăită
Apropos de realitatea trăită. A început avalanșa de promisiuni O SĂ, de proiecte care stau să înceapă. De idei de proiecte și bune intenții sunt sigură că majoritatea candidaților dau dovadă. Rememorând istoria contemporană dintre cei ce au fost în funcții, doar unul a avut o contraperformanță notabilă, nefăcând nimic nici măcar pentru serviciul social din care provenea. Este vorba despre serviciul medical și despre genialul ...bun de cetățean de onoare al județului al proximei ședințe de CJ. Să revenim, proiecte bune au fost propuse multe, au fost finalizate destule dar sunt pierdute pe drum destul de multe, cu stadii de execuție ce nu lasă speranța unei finalizări iminente. Motivația de altfel plauzibilă a fost lipsa bugetării, a faptului că prețurile la materialele de construcție au luat-o razna și că mulți constructori din varii motive, în principal financiare s-au retras. Nefiind economistă și nici constructor am ceva dileme. În realitatea financiară a țării, o fi bine să lansezi și alte proiecte pe principiul că o să vină la un moment dat și finanțarea? Tot pe o logică zic eu realistă, oare lucrările astea ce trebuiau terminate de mult, de la care au și dispărut plăcile alea ce anunțau proiectul, constructorul și data finalizării, în ziua în care se vor termina, nu vor trebui reluate de la început, deoarece lucrările inițiale se vor fi deteriorat?
Refuz să cred că cineva are o gândire perversă, în care să se bucure de un șantier perpetuu, deoarece acolo tot intră fonduri, mai ales în situația clădirilor ce gestionează servicii vitale pentru populație. Din umila mea experiență prin legislativ, știu că atunci când se propunea ceva, adică o lege sau o modificare a uneia deja existente și era vorba despre alocări bugetare, trebuia să și indici sursa acelor bani, de unde erau luați, ce schimbări de priorități se propuneau. Oare n-ar fi bine ca și pe plan local, când se propune ceva, să se indice fără echivoc sursa de finanțare? În concluzie, uite idee pentru curioșii din presă. Nu credeți că ar trebui făcut un inventar al lucrărilor pornite, al stadiului de execuție și al perspectivei bugetare? Poate așa informați vom aprecia și noi mai corect ce avem de făcut la proxima "ștampilare"? Nu știu de ce, dar am așa un "presimt", că la campania asta ar trebui să vorbească mai ales economiștii. Că or fi destui care să meargă după fente sau acadele și asta-i posibil, eu mă refer la oamenii cu simț analitic.
Până când presa ne va livra informații (sper)
Aș vrea să știu cât să mor până când m-oi îndura să mă îngrop sub alte amintiri... aș vrea să știu cât să trăiesc ca să pot vreodată să uit de mine... aș vrea să știu cât să aștept până când voi jeli moartea sufletului meu... aș vrea să știu cât să rabd să-mi vărs inima pe hârtie cu roșu alb... aș vrea să știu cât să plâng ca să uit de mine și de tot, și ce-am pierdut... aș vrea să știu cât să scriu până când cântecul meu va căpăta ultimul refren... aș vrea să știu cât să vreau... și aș vrea să știu cât să știu, și cât să mai aștept?...














































































Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu