Și-am risipit voit cununi de lacrimi,
Vrând să renasc din marea de frustrări
Și din oceanul stăpânit de patimi!
Nu mă doboară astăzi neputința
Și cred cu disperare în canon,
Cu aburi de speranță îmi înconjor ființa
Sperând să înfloresc în trupul meu de om!
Mă bucură când soarele răsare și mă atrage oaza de lumină
O nouă zi, o nouă încercare să fiu pătruns de raza lui divină!
M-avânt în valuri de dureri nestăpânite sperând ca să ajung din nou la țărm
Cu un buchet de vise împlinite ce-mi oblojesc destinul meu diform!
Nu m-am gândit vreodată să trișez și nici să pun la cale vreun complot
Sunt om și mă încumet să visez, că n-am să plec din viața mea de tot!
Voi întâlni în noapte dimineață, și mă voi face punte între ele
Simțind neîncetat cum zorii mă răsfață ca pe un luceafăr rătăcit în stele!
Voi scrie toate visele nescrise, cuvântul am să-l strâng din patru zări
Strângând la piept minunile promise, voi răsădi speranța printre flori!
Fără să fug de fricile mele, voi sta în picioare până la final
Sunt om și sunt pătruns de toate cele , dar morții nu voi fi ni când vasal!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu