!doctype>
Revoltă
Celor care mi-ați hipnotizat națiunea! Pe mine mă puteți învinge, sunt mult prea mic și nu am forță Dar spiritul de mi-l veți stinge se va aprinde ca o torță! El se va naște în alt trup, să poarte aripi de credință Precum regina într-un stup, ce-aduce numai biruință! Pe mine mă puteți învinge, sunt doar un puf de păpădie Iar voi sunteți cu toți tornada ce mătură această glie! Dar spiritu-mi e milenar, trimis de vajnicii străbuni Să reaprind speranța iar, în țara asta de români! Deși voi mă puteți învinge, sunt condamnat să mă opun Când văd că țara tristă-mi plânge, nu vreau decât să mă răzbun! Sunt măcinat profund de boală și arde sufletul în mine Dar văd românul cum se scoală, să moară-n luptă la Rovine! Eu sunt mai mult decât un trup, ce caută un căpătâi Sunt șarpe, leu și sunt și lup născut din lacrimi la Vaslui! Eu fără voia mea sunt fiară, sălășluit de spirit sacru Străbunii s-au trezit să ceară, ca să opriți acest masacru! Pe mine mă puteți învinge, dar nu-i puteți opri pe ei Sunt morții ce-au căzut în sânge în lupte crunte la Carei! Mărăști, Oituz și Mărășești, Călugăreni și Guruslău Sunt duhuri sfinte strămoșești, ce astăzi s-au trezit din nou! Pe mine mă puteți răpune, însă tot am să reușesc Că mă transform în rugăciune ce scoală neamul românesc! De s-o ridica Ion și de Gheorghe-i fără frică O să vină și Vasile, toată țara se ridică! Atunci stavilă vom pune, peste tot în calea voastră Și cu toții veți apune, pentru mântuirea noastră! Și n-o să mai poarte lacrimi niciodată țara mea Se vor odihni eroii, n-o mai fi țărâna grea! Azi vremelnic subjugați, cu putere astă țară Și români hipnotizați, dorm adânc și nu se scoală! Sunt aici ca să-i trezesc, trimis de străbunii bravi Idealul românesc ne vrea vrednici și nu sclavi!!
Aș vrea să știu cât să mor până când m-oi îndura să mă îngrop sub alte amintiri... aș vrea să știu cât să trăiesc ca să pot vreodată să uit de mine... aș vrea să știu cât să aștept până când voi jeli moartea sufletului meu... aș vrea să știu cât să rabd să-mi vărs inima pe hârtie cu roșu alb... aș vrea să știu cât să plâng ca să uit de mine și de tot, și ce-am pierdut... aș vrea să știu cât să scriu până când cântecul meu va căpăta ultimul refren... aș vrea să știu cât să vreau... și aș vrea să știu cât să știu, și cât să mai aștept?...














































































Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu