day - 00 month - 0000

Scrieri personale, eseuri, proză, versuri, povești adevărate și reflecții de suflet.

0%

Fluturi

Milioane de fluturi, divers colorați,
Și-au luat zborul și vin către tine,
Îți vor încununa părul precum o regină,
A cui oare? A inimii mele.
Au stat ascunși în plexul solar,
Încă de când erau larve, dar odată cu timpul, 
Dragostea mea pentru tine a crescut,
Iar lor…aripi.
Fiind atâția de mulți, 
N-am mai putut să-i păstrez, îi eliberez pentru tine
Și eu împreună cu ei, destăinuindu-mi iubirea,
Ce-i prinsă de aripile lor minunate.
Metamorfozarea s-a produs și la mine,
Căci sunt mai senin ca oricând
Și pot să-ți pun la picioare,
Lumea la care visezi.
Eu, care până mai ieri, nu-mi găseam locul
Și eram debusolat, fără niciun fel de dorință,
Sunt de nerecunoscut și fericit,
Căci mi-am găsit echilibrul în ceea ce ești.
Milioane de fluturi vin către tine,
Să-ți transmită a mea iubire,
În culori minunate, pictate 
Pe aripi transparente, atât de fine.
Ei ne vor colora viața în curcubeu,
Iar sufletele în bunătate,
Ne vor învăța să zâmbim zi de zi
Și să împărtășim această dragoste mare,
Care durează o eternitate, opusul vieții lor.
Milioane de fluturi dansează mereu
Prin viețile noastre și ne arată subtil,
Cum să pășim către un mâine,
Mai colorat și mai vesel.   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Aș vrea să știu cât să mor până când m-oi îndura să mă îngrop sub alte amintiri... aș vrea să știu cât să trăiesc ca să pot vreodată să uit de mine... aș vrea să știu cât să aștept până când voi jeli moartea sufletului meu... aș vrea să știu cât să rabd să-mi vărs inima pe hârtie cu roșu alb... aș vrea să știu cât să plâng ca să uit de mine și de tot, și ce-am pierdut... aș vrea să știu cât să scriu până când cântecul meu va căpăta ultimul refren... aș vrea să știu cât să vreau... și aș vrea să știu cât să știu, și cât să mai aștept?...

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Bine ai venit!
NURILUSA

BLOGUL LUI PETRE-VITAN

Fotografia mea
Dumnezeu nu trebuie să fie lângă mine, dar El este mereu în gândurile și în inima mea.
Flag Counter>
Statistici Blog
● Online acum: ...
📅 Vizite ieri: ...
📊 Luna aceasta: ...
🏆 Total vizite: ...
💖 Copyright © 2018 - ☙ Reflecții și metafore
💖 Powered by Reflecții și metafore ⋆⭒˚。⋆ Design by Ileana ⋆⭒˚。⋆