De prea vremelnic suferința sălaș în mine și-a zidit?
Prin soartă-naintând ușor, jur că am încercat
Să nu mă clatin, să stau dreaptă, ca o stâncă de granit.
Și mă-ncumet la visare, chiar de-s spre apus, se pare,
Mai încerc să mint destinul, timpul să-l măsor cuminte,
Mai privesc în mine însămi și-mi pun doar o întrebare
Cine poate-n lumea asta, la toate să ia aminte?
Nu mă mir că sunt ca frunza,
ne-nsemnată, dar mi-e jale
Că totu-n jur îmi pare gri, și printre noi plutește teama,
Și drumul mi l-am rătăcit, să urc sau să cobor la vale
Îmi e totuna pot a spune, nici că mi-e toamnă nu-mi dau seama.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu