C-am dat mereu atât cât am putut,
Ba, uneori, datoare a nu-ți rămâne,
Dobândă la dobândă mi-ai cerut!
Nimic nu am, doar sufletul din mine,
Mi-l ia, de vrei, nici nu mă întreba,
De crezi că n-am plătit destul chirie
Pentru un pat și-o masă-n casa ta!
La ce-ți va folosi sărmanul suflet
Ce stă chircit cerșind la ușa ta,
Când este plin de răni de-atâtea biciuiri,
Nemaiputând căra povara grea?
Ce-ai vrut să fac pentru-ați intra în grații,
Cât mai umilă ți-ai fi dorit să fiu?
M-am săturat de ale tale toane,
Nici nu-mi mai pasă! Este prea târziu!
Ai câștigat! Aveai în mână așii
Iar eu, oricum, nici nu știam să joc!
Chiar de-ai trișat, rămâi și-adună-ți potul,
La masa ta, eu nu mă mai întorc!
Nu te-aștepta să-ți mai aduc ofrande,
Azi nu mai am nimica de pierdut
Și nu mai dau doi bani pe tine, viață,
Că mi-ai cerut un mult prea greu tribut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu