Ce-i scrisă într-o carte aurită,
Formată doar din versuri fără rime
Și iz freudian, psihanalitic.
În ipoteze simple ne este prinsă viața,
Nimic, din tot ce știm, nu este confirmat,
Trăim simțind și adaptați la mediu,
Iubim și încercăm ca să rămânem,
Doar în prezentul acțiunii ce se derulează.
Căci mulți cad pradă timpului care există,
Numai în mintea lor plină de amintiri
Sau în iluzii despre mâine,
Un viitor ce-i ipotetic tuturor.
Parcurgem, fiecare-n parte, drumul vieții
Și îl percepem după cum gândim,
Imaginile pot fi colorate, fabuloase
Ori piedici ce apar la fiecare pas.
Născuți am fost și-avem o datorie,
Să îi dăm vieții... sensul ei pierdut,
Făcând din fiecare zi o bucurie,
Inconștientul ne va lumina.
Cum viața ne conduce către Supraeu,
Prin tot ce învățăm neîncetat,
Apare rolul cel mai important...
De-a observa ce-am devenit,
Nu doar ce-avem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu