day - 00 month - 0000

Scrieri personale, eseuri, proză, versuri, povești adevărate și reflecții de suflet.

0%

Afirmație publică

O afirmație publică din săptămâna care a trecut, mă face să prezint un punct de vedere nuanțat. Afirmația respectivă punea o etichetă Spitalului Județean, drept loc în care se moare cu zile.
Daca iei cifrele statistice, comparând cu restul spitalelor din județ, e adevărat la cel județean mortalitatea pare enormă. Explicația este simplă, la județean descarcă absolut toate spitalele cazurile grave și complicate, argumentând că doar la acesta ar fi singura terapie intensivă a județului. În condițiile acestea este și normal să găsim cifre mari de mortalitate aici. Recunoaștem că în circumstanțele supraîncărcării urgențelor cu cazuri de multe ori care n-au ce căuta acolo, se pot strecura și cazuri grave cu evoluție gravă precipitată. De la accidente de acest fel, care nu pot exclude și un grad de culpă medicală, indus cum v-am spus de nebunia din urgențe, la a eticheta un spital întreg drept loc în care se moare cu zile, este cam prea mult. Atunci mulțimea aia de oameni care ies din spital, vindecați sau ameliorați, au reușit chestia asta doar prin forțele proprii, "indiferenții" ăia din corpul medical au fost la cafele și șușanele?
Cu astfel de etichetări nu cumva demoralizați corpul medical, mai ales că mulți citindu-vă vin deja cu un grad de ostilitate la noi?
Atmosfera din spital a devenit deja tensionată, cu bolnavi și aparținători circumspecți și revendicativ inutil. O să comentez în dreptul meu, cunoscând cum muncesc eu și personalul secției. N-am lucrat până acum într-o astfel de atmosferă, uneori de-a dreptul ostilă inexplicabil. Este fără echivoc că empatia trebuie să însoțească orice gest medical, dar restul, bolnavi și aparținători n-ar trebui să recunoască munca personalului și s-o respecte? Nu generalizez, îmi dau seama că mult ține de gradul de educație , dar procentual problema asta cu lipsa de colaborare, de încredere crește nepermis de mult. Să nu mai perorez pe subiect, am să transmit direct celui care ne-a etichetat așa, să vină alături de noi să vadă în ce hal se poate munci în lumea medicală și apropos, recunoaștem că n-am reușit să desființăm moartea, chit că aceasta aduce după ea o groază de tragedii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Aș vrea să știu cât să mor până când m-oi îndura să mă îngrop sub alte amintiri... aș vrea să știu cât să trăiesc ca să pot vreodată să uit de mine... aș vrea să știu cât să aștept până când voi jeli moartea sufletului meu... aș vrea să știu cât să rabd să-mi vărs inima pe hârtie cu roșu alb... aș vrea să știu cât să plâng ca să uit de mine și de tot, și ce-am pierdut... aș vrea să știu cât să scriu până când cântecul meu va căpăta ultimul refren... aș vrea să știu cât să vreau... și aș vrea să știu cât să știu, și cât să mai aștept?...

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Bine ai venit!
NURILUSA

BLOGUL LUI PETRE-VITAN

Fotografia mea
Dumnezeu nu trebuie să fie lângă mine, dar El este mereu în gândurile și în inima mea.
Flag Counter>
Statistici Blog
● Online acum: ...
📅 Vizite ieri: ...
📊 Luna aceasta: ...
🏆 Total vizite: ...
💖 Copyright © 2018 - ☙ Reflecții și metafore
💖 Powered by Reflecții și metafore ⋆⭒˚。⋆ Design by Ileana ⋆⭒˚。⋆