Toata lumea care ajunge acolo, fie că este pacient sau aparținător, consideră că problema lor este de prioritate absolută, de parcă alții n-ar mai exista. Când le spui că se face o ierarhizare a gradului de urgență, adică un triaj și că există funcție de codificare un timp de soluționare sau de așteptare, este imposibil să nu existe cineva care să nu acuze corpul medical de favoritisme sau de nu știu ce interese.
Primesc caz neglijat oncologic din cauza voinței pacientului dar și din neimplicarea aparținătorilor și îi stabilesc o conduită de diagnostic venită din partea medicului și de tratament chiar "agresivă". Surprinzător devine faptul că după ce aparținătorii au asistat impasibili la deteriorarea biologică a pacientului, devin foarte interesați solicitând personal și prin interpuși lămuriri din 8 în 8 ore, de parcă n-ai mai avea și alte cazuri, ai sta la cafele sau ar constata că nu intervii pe caz.
Alți aparținători după ce pacientul este preluat de noi și asistat, se interesează de caz după zile bune, iar când le comunici că afecțiunea este severă și că luptăm pentru viața omului, se arată șocați de știri, de parcă noi am fi inventat sau i-am fi dat boala. Unii aparținători se interesează doar telefonic de ai lor, la ce ore le convin, arătându-se mirați că medicul curant nu-i disponibil când vor ei să le dea relații. Pe lângă faptul că nu-i chiar recomandat să dai relații telefonice, oamenii nu înțeleg că noi avem și alte consultații, medici operează sau pur și simplu fiind oameni avem și nevoie de odihnă. După ce nu avem suficient personal de specialitate, în percepția unora ar trebui să avem și personal de relații cu publicul care să lucreze non-stop. Avem și pacienți care în loc să comunice cu noi, să ne spună ce schimbări în starea generală au survenit, vorbesc telefonic cu aparținătorii, aceștia luându-ne la 'trăiască revoluția" că nu ne uităm la bolnavi. Pe degeaba explicăm că durerea este a pacientului și că-i personalizată, că dacă simt că au nevoie de ceva imediat răspundem la solicitări, tot găsești unul să se tot plângă telefonic la aparținători, bănuim că într-o dorință de compătimire.
Cea mai mizerabilă situație este cu aparținătorii care-și aduc pacienții la tine, aceștia fiind cu afecțiuni cronice, nu urgente, pe care îi programezi funcție de paturile libere, de programul operator dar care se poartă de-a dreptul agresiv, de parcă ai fi o slugă, nu în slujba oamenilor. Pur și simplu rămâi interzis, au nevoie de tine, vin cu preferință solicitând serviciile tale și sunt de-a dreptul ...mitocani. Bine că noi ne uitam la pacient, care săracul are nevoie de ajutor și nu-i responsabil de mitocănia aparținătorului, dar situația este greu de digerat.
Băi fraților, toată lumea cere empatie de la personalul medical, dar voi o acordați acestuia când muncește pe rupte?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu