din buza dimineții m-aș fi hrănit c-un bob de rouă,
pe jaru-ncins aș fi călcat, zâmbind, cu tălpile-amândouă,
aș fi crezut că-ntreaga lume mi s-a adus în dar
și-umilul nostru adăpost e chiar palatul de cleștar...
Iar din privirile ce-ți aruncai
pe trupul meu, întocmai ca un voal,
din vraja lor, mi-aș fi țesut o rochie de bal...
Dac-ar fi fost iubire,
acele lacrimi ce le-am plâns
în nopți târzii de dorul tău,
le preschimbam în nestemate,
Trăind real un tainic vis
aș fi crezut că basmele pot fi adevărate...
și-aș fi rămas în veci un curcubeu
ce-ar fi-nflorit pe cerul sufletului tău...
Dac-ar fi fost iubire,
înlănțuiți, un singur trup,
spre stele ne-avântam în zbor
Și pat iubirii ne făceam
pitindu-ne la umbra unui nor
iar nimeni, cât ar fi-ncercat,
n-ar fi putut să ne despartă,
am fi trecut, râzând, prin timp,
a nemuririi poartă...
Acum e prea târziu...și n-are rost...
Dac-ar fi fost iubire!...
Dar n-a fost!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu