Noaptea e un sfetnic bun
Dorul meu cui să îl spun
Când mă clatin ca o barcă...
Mai descos cuvinte-n șapte
Scriu de toamna despletită
Ce îmi pare o ispită
Mirosind a mere coapte...
Muza s-a ascuns se pare
Pe o frunză de stejar
Maine-o să apară iar
Ca o dulce întâmplare.
Văd cum ore se destramă
Ploaia-mi picură -n fereastră
Noaptea-mi pare mai albastră
Vise-n rai de flori mă cheamă.
Și alerg spre zori de zi
Pleoapele îmi par de plumb,
Scrisul îmi e tot mai strâmb,
Și adorm, fie ce-o fi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu