Ce însemnă dom'le să ai ceva ore libere, pici aproape instantaneu "cloșcă" pe gânduri și scoți pui cu idei trăsnite. Uite așa m-au pălit ceva amintiri privind nemaipomeniții președinți de după loviluțiune, pe care i-am avut. Iliescu are o istorie bogată, plină de multe resentimente și vorbe de nereprodus la adresa lui. Ne-am încordat și l-am votat pe Constantinescu, un fel de Cuza mai mic, doar după barbișon, căci nu știu dacă era cu plăceri de jocuri de noroc și...dame. Pe vremea aia am avut guvernarea zarzavat, o coaliție de tipi care mai de care orgolioși, preocupați mai mult să capitalizeze politic, chit că unii chiar aveau studiile la zi și nu prin corespondență /absența. Ce-a ieșit se cunoaște, Constantinescu a fost doar omul de decor ce a încercat să prezinte o imagine cât de cât democratică. Repetiția de avarie cu Iliescu, ca să nu iasă Vadim, ne-a adus și pe telectualul plin de umori și mândru Năstase, când a început marea înstrăinare națională.
Toată lumea și-a pus apoi încrederea într-un președinte jucător, ce nu avea nici o reținere în a comenta orice. Că el declarativ ziceai că are dreptate uneori, cei ce guvernau o făceau de capul lor, după reguli...cred că impuse...de nu știu cine(suspectez cine, dar n-am dovezi). După ce jucătorul a fost scos în decor, a venit vestitul de la Sibiu, pe seama căruia epitetele ce au curs, ar ocupa prea mult loc să le reproduc, mai ales că și sunt de loc măgulitoare. Absolut nici un președinte n-a putut interveni decisiv în vreo problemă, așa că, se pare că așteptările sunt prea mari de la un personaj ce are puteri limitate stabilite de Constituția din 1991. O fi bine, o fi rău că nu mai avem tătuc și avem găști de interese, rămâne să apreciați fiecare-n parte.
După imaginile astea destul de triste, oare ce dorim să găsim în postura de președinte? Ce te faci că nici la nivel de partid politic, nu prea găsești oferte rezonabile.
Și uite așa descopăr o nouă patologie...depresia politică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu