Cum voi trăi, la ce mult te-am iubit,
Știind că tu pe altul, nu pe mine,
De mâine, îl vei face fericit?
Cum să mă pot ierta de-atâta vină,
Că te-am lăsat așa ușor să pleci,
Știind că prin a ochilor lumină
N-ai să-ți dorești vreodată să mai treci?
Eu te iubeam, dar nu am fost în stare
Nici să-ți arăt și nici să te păstrez,
Rămân să-mi sorb din zilele amare
Și, pustiit, la tine să visez.
Iar clipele-or părea o veșnicie
Știind că altuia tu îi vei oferi
Iubirea toată, dragostea, ce mie
Mi-o promiseseși chiar din prima zi.
M-am amăgit crezând prea mult în mine
Și te-am supus prea multor încercări,
Furtuni pornind în zilele-ți senine
Și-n nopțile-nstelate, frământări…
Ți-am chinuit de-atâtea ori iubirea,
Te-am necăjit deși te-am adorat,
Ca un nebun, nu mi-am înfrânt pornirea,
Plăcându-mi jocul ăsta blestemat.
Când îmi zâmbeai, mi-erai atât de dragă!
Te provocam, adesea, să mă cerți…
Mi te doream alături viața-ntreagă
Dar te-am rănit…și n-ai putut să-mi ierți…
Ce-am să mă fac, de astăzi, fără tine?
Cum voi trăi cu-asemenea păcat,
Că nu am prețuit cum se cuvine
Un ultim dar ce viața mi l-a dat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu