day - 00 month - 0000

Scrieri personale, eseuri, proză, versuri, povești adevărate și reflecții de suflet.

0%

Celui care ești

Cu o dragoste mare te învălui pe tine,
Cel ce-mi faci Sufletul să zâmbească neîncetat,
Desenezi cerul când n-are culoare,
Încălzești atmosfera spațiului nelimitat.
Cu o iubire mai sinceră decât copilașii,
Te cuprind în îmbrățișare,
Căci faci totul să pară ușor și firesc,
Dăruindu-mi liniște sufletească.
Cu o bucurie imensă te aștept,
Când soarele zilei se retrage,
Anticipez pașii făcuți, numărându-i în minte,
Iar în clipa când eu zic Acum, ușa ușor se deschide.
Cu o fericire de nedescris,
Ascult ale tale întâmplări petrecute
În tot acest timp, cât eu mențineam cognitiv,
Ritmul pașilor tăi către casă.
Cu o atenție netulburată,
De mintea care țese gânduri încontinuu,
Privesc al tău chip minunat
Și timpul capătă altă dimensiune.
Cu o gingășie aparte,
Sărut fiecare geană în parte,
Descopăr sub ele lacrimi de bucurie,
Ce-mi condimentează starea de bine.
Cu o încredere nezdruncinată,
Ce-și are rădăcinile în noi,
Mă simt atât de norocoasă,
Că te am lângă mine mereu.
Cu o privire convingătoare,
Citim ca într-o carte deschisă,
Ne știm fiecare gând ce dorește
Să se așeze pe buze, pentru a deveni cuvânt.
Cu o vorbă blajină răspunzi,
La toate întrebările mele,
Completând și tăcerea atunci,
Când vrea să mă tachineze.
Cu o prețuire nemărginită,
Păstrăm romantismul ca și verigă,
A lanțului dragostei noastre,
Născută din spuma unui val.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Aș vrea să știu cât să mor până când m-oi îndura să mă îngrop sub alte amintiri... aș vrea să știu cât să trăiesc ca să pot vreodată să uit de mine... aș vrea să știu cât să aștept până când voi jeli moartea sufletului meu... aș vrea să știu cât să rabd să-mi vărs inima pe hârtie cu roșu alb... aș vrea să știu cât să plâng ca să uit de mine și de tot, și ce-am pierdut... aș vrea să știu cât să scriu până când cântecul meu va căpăta ultimul refren... aș vrea să știu cât să vreau... și aș vrea să știu cât să știu, și cât să mai aștept?...

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Bine ai venit!
NURILUSA

BLOGUL LUI PETRE-VITAN

Fotografia mea
Dumnezeu nu trebuie să fie lângă mine, dar El este mereu în gândurile și în inima mea.
Flag Counter>
Statistici Blog
● Online acum: ...
📅 Vizite ieri: ...
📊 Luna aceasta: ...
🏆 Total vizite: ...
💖 Copyright © 2018 - ☙ Reflecții și metafore
💖 Powered by Reflecții și metafore ⋆⭒˚。⋆ Design by Ileana ⋆⭒˚。⋆