Se cuibărește-n mintea ta senină,
Îți răscolește dorul și, subtil,
Iubirea ta o convertește-n vină.
Căci vină e, când gândul tău e-oprit
De un alt gând, ce nu îți aparține
Și invadează tot ce-ai făurit,
Ce ai clădit, o viață și mai bine.
Cine sunt eu? Sunt raza din apus,
Ce îți coboară-n liniștea târzie,
Să-ți lumineze visul nepătruns,
De vraja ce se-ascunde-n poezie.
În poezia care te-a-nrobit
Și-n lumea ei te-a-nchis ca într-o carte,
Cu lauri, fruntea ți-a împodobit,
Și-n dar ți-a dat, o viață fără moarte.
Cine sunt eu? Sunt pana care-a scris
Și încă multă vreme va mai scrie
Iubirii noastre, lungul manuscris,
Ce-o dăinui în vremea ce-o să fie.
Când ai să taci, atuncea eu voi ști
Și voi veni, din nou, să-ți dau puterea,
Pentru ca eu, iubitul meu, voi fi
O pană ce-ți va mângâia tăcerea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu