Disputa

Printr-un impuls al încăpățânării,

Mi-am dezbrăcat paltonul și l-am pus în cui,

Apoi m-am așezat pe scaunul ce tot simțea răcoare,

Să pot să îi ofer ce își dorea.

Te-ai așezat și tu, pe-a sa pereche,

Să nu se supere că-i evitat

Și întâlnindu-ne privirile mirate,

Au început cuvintele să umple încăperea.

De ce și pentru ce, urmate de-o armată

Care formează fraze cu conținut neterminat,

Un strigăt, mult prelung, prin care se eliberează

Tensiuni cumulate peste timp, 

Lumini de lacrimi cristaline ce stau să picure din ochi,

Un râs sarcastic prins între obraji

Și multe alte gesturi de uimire.

Ochii se închid și gura tace,

Palmele calde sunt lipite de urechi,

Doar inima mai se aude,

Cum duce această luptă pentru corp.

E liniște în jur, dar și în mine,

Așa că-mi fac curaj să te privesc,

Citesc pe chipul tău capitulare,

Iar mintea îmi transmite c-am învins.

E clar că trebuia să se întâmple,

Acest scenariu pentru-a mă trezi,

Nu mai puteam s-amân, la infinit, această clipă,

Nici măcar c-o zi.

Analizez frânturi de vorbe,

Disec în patru, gânduri mii,

Nu mai le las să se dezvolte-n mod haotic,

Să zburde peste ce este Acum.

E un moment de încărcătură,

Simt cum toți mușchii se contractă,

Arunc ocheade către tine,

Să văd de pleoapa ți se zbate.

Nici geana, nici sprânceana, nu au jocuri,

Sunt neclintite, spre a mea mirare,

Dar simt o mare ușurare,

Căci văd figura ta mult luminată.

E bine c-am purtat discuții,

Chiar dacă tonul s-a mai ridicat,

Într-un final, clarificarea asta,

M-a scos din zbuciumul necontenit.

Un du-te-vino era mintea,

Scăldată în păreri ce nu-mi aparțineau,

Trăiam cu frică orice clipă,

Că cineva mă poate judeca.

Privesc spre tine și mi-e bine,

Nu mai resimt acea sfială de la început,

Par sigură pe mine, mă felicit,

Că am avut curaj să te înfrunt.

M-apropii să te văd mai bine

Și scaunele au zburat cât ai clipi,

Întind o mână, tu spre mine,

Ce minunat e, că ne-am regăsit.

Duc mâna la obraz, o trec pe buze

Și simt cum încolțește un zâmbet, ca drept mulțumire,

Că am putut să stau și să vorbesc, chiar să mă cert

Cu mine în oglindă, ca să te văd pe tine cea de-acum:

Eliberată de angoasele acumulate,

Echilibrată emoțional,

Echidistantă față de păreri 

Și motivată pentru a trăi.

În ochi văd strălucire și speranță,

Pot să-mi continui drumul întrerupt,

Îmi iau paltonul din cuier și fluier,

Apăs pe clanță, ușa se deschide,

Dau buzna afară chicotind,

Nu înainte de a-mi da o sărutare pe oglindă,

Căci ea a fost, în fața mea, pe scaun.