day - 00 month - 0000

Scrieri personale, eseuri, proză, versuri, povești adevărate și reflecții de suflet.

0%

Disputa

Printr-un impuls al încăpățânării,
Mi-am dezbrăcat paltonul și l-am pus în cui,
Apoi m-am așezat pe scaunul ce tot simțea răcoare,
Să pot să îi ofer ce își dorea.
Te-ai așezat și tu, pe-a sa pereche,
Să nu se supere că-i evitat
Și întâlnindu-ne privirile mirate,
Au început cuvintele să umple încăperea.
De ce și pentru ce, urmate de-o armată
Care formează fraze cu conținut neterminat,
Un strigăt, mult prelung, prin care se eliberează
Tensiuni cumulate peste timp, 
Lumini de lacrimi cristaline ce stau să picure din ochi,
Un râs sarcastic prins între obraji
Și multe alte gesturi de uimire.
Ochii se închid și gura tace,
Palmele calde sunt lipite de urechi,
Doar inima mai se aude,
Cum duce această luptă pentru corp.
E liniște în jur, dar și în mine,
Așa că-mi fac curaj să te privesc,
Citesc pe chipul tău capitulare,
Iar mintea îmi transmite c-am învins.
E clar că trebuia să se întâmple,
Acest scenariu pentru-a mă trezi,
Nu mai puteam s-amân, la infinit, această clipă,
Nici măcar c-o zi.
Analizez frânturi de vorbe,
Disec în patru, gânduri mii,
Nu mai le las să se dezvolte-n mod haotic,
Să zburde peste ce este Acum.
E un moment de încărcătură,
Simt cum toți mușchii se contractă,
Arunc ocheade către tine,
Să văd de pleoapa ți se zbate.
Nici geana, nici sprânceana, nu au jocuri,
Sunt neclintite, spre a mea mirare,
Dar simt o mare ușurare,
Căci văd figura ta mult luminată.
E bine c-am purtat discuții,
Chiar dacă tonul s-a mai ridicat,
Într-un final, clarificarea asta,
M-a scos din zbuciumul necontenit.
Un du-te-vino era mintea,
Scăldată în păreri ce nu-mi aparțineau,
Trăiam cu frică orice clipă,
Că cineva mă poate judeca.
Privesc spre tine și mi-e bine,
Nu mai resimt acea sfială de la început,
Par sigură pe mine, mă felicit,
Că am avut curaj să te înfrunt.
M-apropii să te văd mai bine
Și scaunele au zburat cât ai clipi,
Întind o mână, tu spre mine,
Ce minunat e, că ne-am regăsit.
Duc mâna la obraz, o trec pe buze
Și simt cum încolțește un zâmbet, ca drept mulțumire,
Că am putut să stau și să vorbesc, chiar să mă cert
Cu mine în oglindă, ca să te văd pe tine cea de-acum:
Eliberată de angoasele acumulate,
Echilibrată emoțional,
Echidistantă față de păreri 
Și motivată pentru a trăi.
În ochi văd strălucire și speranță,
Pot să-mi continui drumul întrerupt,
Îmi iau paltonul din cuier și fluier,
Apăs pe clanță, ușa se deschide,
Dau buzna afară chicotind,
Nu înainte de a-mi da o sărutare pe oglindă,
Căci ea a fost, în fața mea, pe scaun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Aș vrea să știu cât să mor până când m-oi îndura să mă îngrop sub alte amintiri... aș vrea să știu cât să trăiesc ca să pot vreodată să uit de mine... aș vrea să știu cât să aștept până când voi jeli moartea sufletului meu... aș vrea să știu cât să rabd să-mi vărs inima pe hârtie cu roșu alb... aș vrea să știu cât să plâng ca să uit de mine și de tot, și ce-am pierdut... aș vrea să știu cât să scriu până când cântecul meu va căpăta ultimul refren... aș vrea să știu cât să vreau... și aș vrea să știu cât să știu, și cât să mai aștept?...

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Bine ai venit!
NURILUSA

BLOGUL LUI PETRE-VITAN

Fotografia mea
Dumnezeu nu trebuie să fie lângă mine, dar El este mereu în gândurile și în inima mea.
Flag Counter>
Statistici Blog
● Online acum: ...
📅 Vizite ieri: ...
📊 Luna aceasta: ...
🏆 Total vizite: ...
💖 Copyright © 2018 - ☙ Reflecții și metafore
💖 Powered by Reflecții și metafore ⋆⭒˚。⋆ Design by Ileana ⋆⭒˚。⋆