Dar sufletul plin de atâta iubire,
Ce vrea ca să crească odată cu mine
Și-n ea să încapă planeta întreagă.
N-am cum să opun rezistență,
Îmi place să fiu în a ei rezonanță,
Iubirea mă ceartă, iubirea mă iartă,
Îmi numără pașii parcurși,
Iubirea e starea în care mă aflu,
Chiar și atunci când am obosit.
Stau ore întregi în conversații,
Să-mi spună poveștile ei,
Din vieți care au fost cufundate în lacrimi,
De cauze fără de sens.
Căci ea nu înțelege ce tot caută omul,
Când vine aici, pe pământ,
Cum el e iubire, de ce n-o dezvoltă
Și atunci capătă totul pe rând.
Iubirea se plimbă pe drumuri
Să racoleze adepți,
Trimite săgeți îmbibate cu doruri
Și perpelite în flăcările violet.
Oamenii simt a ei săgetare
Și-n inima lor se întâmplă ceva,
Căci toți se opresc pentru câteva clipe,
Îmbrățișându-se duios.
Iubirea zâmbește și plânge deodată,
Căci țelul și l-a atins,
Își pune tolba pe masă
Și numără câte săgeți au mai rămas.
Puține, bag seama,
Căci mâna ajunsă pân’ la urechi,
Tot caută fără să vadă,
Deoarece vrea să fie "surprize".
Și una, și două, și trei,
Le înșiră pe rând,
Apoi încă vreo patru
Și cu astea s-au terminat.
Se așază pe scaun mirată de ea,
Nu îi vine să creadă, că miliarde
De oameni s-au lăsat săgetați cu iubire
Și toate acestea doar într-o zi!
Își scoate caietul pe care bifase
Tot arsenalul utilizat,
Observă că cele șapte, rămase, n-au nume,
Fiind pentru uz general.
Citește a lor directive,
Să știe ce urmează să facă.
Un fleac! Răbufnește, râzând.
Doar să vă mai însiropez nițel!
Pun miere cu scorțișoară,
Să vă ajutați între voi,
Vanilie, rom, portocală,
Pentru pornitul în doi,
Lapte și ceai cu dulceață,
Când copiii apar,
Ciocolată, frișcă, cafea,
Pentru zilele lungi de răsfăț…
Și cu asta, basta!
Iubirea inundă ultima celulă din noi,
Suntem iubire infinită
Și toată viața ni se transformă,
În cel mai frumos vis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu