De nu, fă ce vrei cu mine!
Sunt un simplu om ce n-are
Însușirile divine.
Trec prin timp spre a cunoaște
Rostul existenței mele
Și, cu voie fără voie,
Fac mai bune sau mai rele.
Pe cărarea înfundată
Mersul mi-e greoi, vezi bine,
Mă ridic de mă împiedic,
Cu încredere în Tine!
Cred că fiecare lucru
Are-n lume rostul său,
Multe nu le pot pricepe
Sau le înțeleg mai greu.
Toate câte-n tolba vieții
Mi le-ai pus, le-am acceptat,
Nu m-am răzvrătit, știi bine!
Nu m-am plâns, n-am întrebat,
Însă de mi-ai dat în viață
Să mă chinui peste poate
Dă-mi, Te rog, atunci putere
Să le pot răzbi pe toate.
Lasă-mi inimii credința,
Dă-mi curaj nestăvilit,
Ca s-aducă alinare
Sufletului chinuit.
Iar în clipa cea din urmă
Când din ghem s-o rupe ața,
Să-mi închei fără regrete
Socotelile cu viața.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu