Mă scutur de-ndoială și de răutate,
Alung orice mânie și blocaj,
M-aliniez cu măreție la Creație.
Și-atunci devin și mai pregnant
Parte din Marele Întreg
Ce m-a-nghițit ca mai apoi
Să mă redea și mai înfloritoare decât aș visa.
Eram, dar astăzi vin cu forțe noi,
Ce mă învață să privesc mai bine
Atât cu ochii fizici, dar și cu cei fideli
Sufletului ce-i prins într-o carcasă efemeră.
Caut să descifrez în taină codul ce m-a creat,
Dar nu pricep, căci este atât de complicat,
Învăț anatomie și-mi pare un mister
Și mai adânc și straniu, cu cât o studiez.
Ascult tăcerea nopții ce tainic se coboară
Să mângâie obrajii și fruntea de sudoarea
Ivită peste ziua mult prea aglomerată,
Ce-ți fură sentimentul de răsuflare ușurată.
Învăț să fiu lumină în negru întuneric,
Să dau speranță și iubire oricui mă întâlnește,
Merg lin pe drumul vieții și nu strivesc destine
Ce pot prin rătăcire să dea și peste mine.
Aleg cu inima deschisă libertatea
De-a fi un Suflet ce iubește Viața,
Știind că este darul cel mai prețuit
Primit numai o dată, atunci când m-am născut.
Să zburd cu fluturii prin lanuri
De grâu și maci am învățat,
Atunci când Sufletul lipsit de grijă
Credea că viața-i numai joc,
Să scriu și să citesc din cărți
A început să-mi umple timpul trecător
Și tot citind credeam că-l prind ușor între coperți,
Eliberându-l când aveam nevoie de mai mult,
Dar jocul, cărțile s-au dus ca timpul
Și l-am eliberat de dor,
Lăsând în urmă școala și colegii
Ce ne-am împrăștiat în mii de zări.
Cum este viața asta fără margini
În modul său real de-a fi,
Căci dacă o particularizăm este-ngrădită
De-un “A” și-un “MOR”
Ce încadrează anii hărăziți.
Învăț să dau frâu, sentimentelor din mine, liber,
Să plâng, să râd și să iubesc,
“Iubesc” fiind cea mai benefică pastilă
Pentru dureri de inimă, de cap și dinți.
Iubirea te învață că poți trece
Peste orice se pune-n calea ta pieziș,
Este “materia” ce-ar trebui predată
În fiecare școală, zi de zi,
Căci ce folos să știi matrice, integrame,
Formule mii, simboluri de-ale lui Mendeleev,
Dacă nu ai IUBIREA drept măsură
Pentru orice în Viață ți s-ar întâmpla.
Ce rost au vorbele fără emoții mișcătoare,
Ce-ți fac ca Sufletul din tine să vibreze:
Speranță, bucurie, exaltare,
Că ești aici “să simți”, nu ca “să numeri”.
Din fiecare zi fă sărbătoare
Și-aduți ființa mai aproape de splendoare,
Găsind-o în mintea ce-ar vrea să te coboare,
Orbecăind bezmetic printre treburi.
Da, da…ele ne fac să dovedim utilitatea
Și sunt benefice dacă simțim aceeași bucurie ca atunci,
Când ești la mare sau urci munții ozonați și-mpăduriți.
Învăț și iar învăț, căci asta ne este menirea,
Știind că “omul nu poate deveni om decât prin educație”
Și caut să elibez acele calități latente,
Ce-au fost înăbușite de angoase.
Învăț să-mi țin promisiunile făcute
Și cele mici, banale, căci fiecare lucru are importantă,
Dar mai ales încerc și sper să pot,
Să-mi țin promisiunea făcută Tatălui Ceresc
De-a căuta să împlinesc menirea
Pe care EL mi-a dat-o.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu