Ce-a străbătut ani de lumină ca să ajungă Aici.
Rostogolită printre timpuri și cedată plan cu plan,
S-a transformat într-o ființă cu un latent potențial.
Cum lacrima e caldă și e cristalină,
Așa și omul rezultat din ea,
Are o inimă sensibilă și bună,
Numai de pus pe rană, spre a vindeca.
O lacrimă cuprinde Universul tot,
Cu taine deslușite, dar și neștiute,
Ea tot așteaptă să-i aducem iar sclipirea de la început,
Lăsându-ne amprente peste veacuri.
La rându-i, omul varsă lacrimi pe obraz
Și se adună-n barbă un ciorchine,
Ce-n mână, apoi, cad boabe ca într-un tas,
Păstrându-le în minte ca și amintire.
Și lacrimile Creatorului Divin
Sunt adunate în ciorchine,
Însă sunt altfel, pline de Lumină
Și toate, fără de excepție, au loc în mâinile Lui binevoitoare.
Trăim în mâinile Divinității
Ca-ntr-un potir ce ține elixirul vieții
Și chiar de cineva mai soarbe câte-un strop,
Potirul se tot umple iar la loc.
Sunt lacrimi ce au afinitate pentru ochi
Și se așeză într-un colț, fără să cadă,
Se fac văzute de ceilalți ca niște perle și apoi,
Se-ntorc de unde au țâșnit pentru o clipă.
Iată o explicație fugară,
A ce se întâmplă cu acei copii,
Ce-și fac culcuș în pântece de mamă,
Ca mai apoi... să nu mai vrea să stea.
O lacrimă de bucurie este omul,
Vărsată de Divinul Creator,
Ca să formeze fluviul fericirii,
Ce-a izvorât din sufletele tuturor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu