Născute numai ca să doară,
Noi enigmatice ființe
Lăsăm iubirea ca să moară!
Atâtea gânduri răvășite
Ce ne pătrund fără răgaz,
Provoacă stări nedeslușite
Ce lasă lacrimi pe obraz!
Atâtea ape-nvolburate
În care ne-avântăm isteric,
Ne prind în mrejele turbate
Și ne afundă-n întuneric!
Atâtea clipe irosite
Pe străluciri care se sting,
Ne duc spre locuri părăsite
Și fără milă ne înving!
Atâtea rătăciri astrale
Ce ne domină infernal,
Ne smulg valorile morale
Și ne ucid rațional!
Atâtea temeri fără rost
Ce ne aduc teribil frici,
Ne lasă fără adăpost
Puteam fi mari, dar suntem mici!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu